FNPAR și AGROSTAR îi cer președintelui Traian Băsescu revitalizarea Comisiei prezidențiale de agricultură
Tags: federatia agrostar, fnpar, comisia de agricultura
Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) și Federația AGROSTAR îi solicită președintelui României Traian Băsescu revitalizarea Comisiei prezidențiale de agricultură, care să întocmească o strategie pentru acest sector. Demersul vine ca urmare a faptului că până acum Ministerul Agriculturii s-a dovedit incapabil să pună la punct o strategie coerentă care să conducă la relansarea agriculturii românești.
Astfel, s-a ajuns în situația ca în România anului 2010 să existe circa 3 milioane de hectare teren arabil nelucrat; producţiile medii pe terenurile lucrate sunt în jur de 3 tone grâu / hectar, aproximativ 4 tone porumb / hectar, iar la rapiță și floarea soarelui în jur de 1,6 tone / hectar.
Din aproape 3 milioane hectare teren arabil amenajate pentru irigat în anul 1989, România a reușit în anul 2010 să irige 70 mii hectare.
În ultimii 10 ani mai mult de 500 mii hectare au fost vândute străinilor care în cea mai mare parte l-au lăsat în paragină, cu speranța că îl vor vinde la prețuri mult mai mari în viitor.
În această perioadă cercetarea agricolă românească a ajuns în pragul colapsului și multe specializări din liceele de profil agricol au dispărut, tinerii nefiind încurajați să urmeze astfel de specializări.
Consecințele sunt următoarele: România a devenit un importator constant și masiv de produse agroalimentare; prețurile de cost ale produselor agricole autohtone sunt mai mari decât ale celor de import; oferta de produse agroalimentare românești în marile magazine este din ce în ce mai mică; importurile de produse alimentare devin o povara greu de suportat pentru țară, implicit de către populație.
FNPAR și AGROSTAR apreciază că o strategie pe termen mediu și lung, cu un buget adecvat ar putea ca în circa 10 ani să ducă la dublarea producțiilor medii la hectar ajungând , în același timp să nu mai existe teren arabil nelucrat.
Astfel, agricultura ar asigura cetățenilor ei alimente suficiente, bune calitativ, la prețuri rezonabile, iar agricultorilor venituri decente în măsură să susțină continuarea activităților lor.
De asemenea, România ar avea posibilitatea să fie un exportator important de produse agricole atât pe piața europeană cât și pe cea internațională.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Am de primit pamant ; Masurarea pamantului
Intrebare: Buna ziua, este o situatie mai delicata. Bunicii mei au primit in 1991 aproximativ 5.000, 6.000 m2, in 2 locuri. Primul loc era pe lunga iar cel de-al 2-lea era in camp. Ambele au fost luate abuziv de alti sateni. De aproximativ 1 an umblu pe la primarie pentru a rezolva. De anul trecut ni s-a spus ca se vor face masuratori si ii va chema pe bunici pentru a-si alege noi locuri, acolo unde este liber. Ca sa se faca masuratori am uitat termenul, am un lapsus : mi s-a spus ca este nevoie de foarte multi bani, si nu exista momentan. Fara acele 2 locuri, nu se poata face titlul de proprietate pentru celelalte locuri si nu putem face actele de concesiune. Ce am putea face pentru a scapa mai repede?Raspuns: nu stiu ce sa va zic, nu as vrea s ava dau o informatie gresita. Cel mai bine ar fi sa postati asta ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » FNPAR discuta cu MADR posibilitatea unui parteneriat pentru promovarea intereselor agricultorilor romani la nivel european
- » FNPAR solicita cresterea suprafetei agricole beneficiare de subventii cu 1,5 milioane de hectare
- » FNPAR promoveaza avantajele productiei de biogaz in Romania in cadrul unui proiect cofinantat de UE
- » Olt: Federaţia Agrostar deschide două birouri de formare pentru agricultori la Izbiceni şi Strejeşti
- » Viorel Matei, FNPAR: Nu doresc să comentez atitudinea LAPAR, mai presus de celelalte organizaţii membre
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole







Comentarii
0 comentarii