Economisti: Cresterea recenta a preturilor la alimente si petrol nu este temporara si nu are o natura speculativa
Tags: criza alimentara, pretul alimentelor, scumpiri
Guvernele şi populaţia ar trebui să se pregătească de înrăutăţirea situaţiei pe piaţa alimentelor, potrivit unei analize AFP, citată de Mediafax. Creşterea recentă a preţurilor la alimente şi petrol nu este temporară, deoarece nu are o natură speculativă. Deşi pare similar cu avansul accelerat al cotaţiilor mărfurilor din 2007-2008, actualul trend ascendent al preţurilor la alimente şi petrol nu are rădăcini în zona speculei şi nu se va termina într-o prăbuşire puternică a preţurilor, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani.
Cererea tot mai mare din ţările emergente, unde populaţia mănâncă mai mult şi mai bine, alături de fenomenele meteorologice nefavorabile agriculturii care se manifestă tot mai des şi de dobânzile scăzute creează o "furtună perfectă" care propulsează preţurile la mărfuri, agricole şi industriale, la noi maxime. Cotaţiile cresc, de multe ori cu procentaje de două cifre, la toate sortimentele de mărfuri, de la porumb şi grâu la bumbac, cauciuc şi petrol. "Situaţia era foarte diferită în 2008 (...) Ceea ce se întâmplă acum este mult mai generalizat", spune Chris Delgado, specialist pe agricultură la Banca Mondială.
Problema creează tensiuni în întreaga lume, nu numai în Orientul Mijlociu, notează AFP.
În Indonezia, guvernul a suspendat accizele pe importurile de alimente-cheie după ce inflaţia a ajuns în ianuarie la 7%. În Bolivia, zahărul este distribuit în raţii după o creştere de 64% a preţului.
FAO a anunţat joi că preţurile alimentelor au atins în ianuarie noi maxime record şi a avertizat că ar putea să apară probleme politice. "Nu numai că există un risc, dar au avut loc deja revolte în unele părţi ale lumii din cauza creşterii preţurilor la hrană", a arătat şeful OHA, Jacques Diouf.
Iar situaţia nu este pe cale să se amelioreze, spun experţii.
Preţurile vor continua să crească
"Cred că preţurile mărfurilor vor continua să crească. Este interesant că şi mărfurile care nu se tranzacţionează intens se scumpesc. Asta ne arată că trendul este bazat pe fundamente, şi nu pe speculă", comentează economistul-şef al băncii Standard Chartered, Gerard Lyons. Creşterea din 2008 a afectat doar câteva mărfuri agricole şi petrolul şi a fost determinată în mare parte de speculă şi de decizii politice care au determinat unele guverne să-şi facă rezerve.
De această dată însă, problema este cererea tot mai mare din lumea emergentă, din ţări precum China, India, Rusia şi Brazilia, situaţie care face improbabilă inversarea trendului.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Ce productie obtineti la grau anul acesta?
Intrebare: sunt curios, daca sunt cultivatori de cereale pe acest forum, ar fi interesant de spus ce productie au obtinut la hectar, si in ce conditii, asa in mare, ce tratamente au facut, ce samanta au pusRaspuns: am folosit Apullum si Ariesean, rezistente la cadere dar cu proprietati bune pentru morarit. Anul... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Industria carnii: Nu vor fi scumpiri, dar se umbla la reteta
- » Asociaţia Română a Producătorilor de Zahăr din Sfeclă: ne aşteptăm la noi scumpiri ale zahărului
- » Victor Surdu: Dacă România ajunge să parcurgă o criză alimentară ar fi culmea nenorocirii
- » INS: scumpiri de pana la 30%, prognozate pentru urmatoarele luni
- » Banca Mondiala: pretul alimentelor a ajuns la un prag periculos
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole








Comentarii
2 comentarii
adrian mocanu 2011-02-09 07:55:39
NU te bucura. Vor creste in acceasi masura sau sigur mai mult preturile la; motorina,ingrasaminte,pesticide,forta de munca, asa ca tot amarati ramanem.
agricultorul 2011-02-08 16:14:46
Ura! Cresc preturile la produsele agricole!