AgroRomania.ro » Stiri » Directorul FMI: preturile alimentelor cresc, cu efecte devastatoare asupra tarilor sarace

Directorul FMI: preturile alimentelor cresc, cu efecte devastatoare asupra tarilor sarace

Tags: pretul alimentelor, scumpiri, fmi

Directorul Executiv al FMI, Dominique Strauss-Kahn a declarat marti, la Singapore, ca economia mondiala este amenintata de probleme grave care ar putea cauza un protectionism economic si chiar razboaie interne in unele tari, informeaza Mediafax.
Cresterea preturilor la alimente si carburanti are deja efecte severe in unele tari si se numara printre factorii din spatele protestelor masive impotriva puterii politice din Egipt si Tunisia.

"Pe masura ce tensiunile dintre tari cresc, am putea vedea protectionism comercial si financiar.

Iar pe masura ce tensiunile din interiorul tarilor devin tot mai incordate, ne-am putea confrunta cu instabilitate sociala si politica, chiar cu razboaie interne", avertizeaza seful FMI.

El a identificat doua "dezechilibre periculoase" care ar putea conduce la urmatoarea criza globala.

Primul dintre acestea este relansarea economica neuniforma de la o tara la alta: economiile emergente cresc mult mai abrupt decat cele dezvoltate si s-ar putea supraincalzi.

Cel de-al doilea factor este reprezentat de tensiunile sociale din unele tari, cauzate de somajul ridicat si de diferentele tot mai mari de venituri intre caste.

In urmatorul deceniu, 400 milioane de tineri se vor alatura fortei globale de munca, creand o provocare grea pentru guverne, a adaugat Strauss-Kahn.

"Ne confruntam cu posibilitatea unei generatii pierdute de tineri, care ar putea fi condamnati sa sufere toata viata din cauza somajului si conditiilor sociale.

Crearea de locuri de munca trebuie sa fie o prioritate nu numai in tarile dezvoltate, ci si in cele sarace", a afirmat seful FMI.

Strauss-Kahn a vorbit si despre dezechilibrele comerciale care au contribuit la declansarea crizei economice mondiale.

"Tiparul anterior crizei al dezechilibrelor globale reapare. Cresterea din economiile cu deficite externe mari, precum Statele Unite, este in continuare alimentata in principal de cererea interna.

In acelasi timp, cresterea din economiile cu excedente comerciale ridicate, precum China si Germania, este inca generata de exporturi", a aratat el.

Directorul FMI a spus ca institutia de la Washington estimeaza o crestere economica de 2,5% pentru economiile avansate in acest an, trasa in jos de somaj si datoriile ridicate ale populatiei, care afecteaza cererea interna.

Pe de alta parte, pietele emergente vor creste cu 6,5%, iar economiile in dezvoltare din Asia, practic intregul continent cu exceptia Japoniei, se vor extinde cu 8,5%.

Strauss-Kahn a adaugat ca "diferentele globale de crestere" fac presiuni asupra relansarii economice si in alte moduri, respectiv majorarea rapida a preturilor energiei, care reflecta cererea tot mai mare din tarile emergente.

"Si preturile alimentelor cresc, cu efecte devastatoare asupra tarilor sarace, desi aici principalul motiv il reprezinta socurile de oferta.

Combinate, aceste cresteri de preturi incep sa se faca simtite in inflatie", a avertizat oficialul. Natiunile Unite au anuntat in luna ianuarie ca preturile la alimente au atins in decembrie noi maxime record, depasind nivelurile din 2008, an marcat de revolte in tari precum Egipt, Camerun sau Haiti.

Strauss-Kahn a mai declarat ca ajustarea ratelor de schimb valutar are un rol important de jucat in solutionarea dezechilibrelor economice globale, iar guvernele ar trebui sa reziste impulsului de a lua astfel de masuri.

"Daca o tara de abtine de la astfel de ajustari, masurile de acest gen vor deveni mai greu de luat si mai scumpe pentru alte state", a afirmat el.

Guvernul chinez se indreapta intr-o directie buna cu eforturile de a creste cererea interna, noteaza Strauss-Kahn.

Statele Unite si multe state occidentale fac presiuni asupra Beijingului pentru a determina autoritatiel chineze sa permita o apreciere mai rapida a yuanului pe pietele valutare. China, in schimb, incearca sa mentina yuanul cat mai jos pentru a ajuta exporturile.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Trandafir japonez

Intrebare: am luat de la cineva un trandafir japonez care acum 2 ani avea flori. De atunci trandafirul nu a mai inflorit . Care sa fie cauza?

Raspuns: Hibiscus are nevoie de lumina pentru a inflori abundent. Este cel mai important factor. Mai conteaza... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
ciprian spune: capusele existe peste tot ... cel mai bine respectati ce spune Cornel Oprea ... pantaloni lungi sa eviti cat poti locurile cu iarba mare ,paduri
23-Mai-2012 20:41:36
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...