Biroul International al Adunarii Regiunilor Europene Viticole s-a reunit la Bruxelles
Tags: adunarea regiunilor europene viticole, organizarea comuna a pietii vinului, viticultura europeana, vita de vie
Bruxelles. Constituit din înalţi reprezentanţi politici şi profesionişti din Germania, Austria, Spania, Franţa, Georgia, Ungaria, Italia, Luxemburg, România şi Cehia, Biroul Internaţional al Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV însumează 75 regiuni din 19 ţări din Europa) s-a reunit pentru a discuta pe marginea impactului reformei Organizarii Comune a Pietii Vinului după doi ani de implementare şi pentru a se hotărî asupra iniţiativelor ce trebuie luate.
AREV va stimula întocmirea unui studiu ştiinţific de evaluare, cu scopul de a redeschide dezbaterile necesare în favoarea raportului pe care Comisia trebuie să-l furnizeze Consiliului şi Parlamentului la sfârşitul anului 2012.
La negocierile Dosarului Agricol, România a cerut o perioada de tranzitie de 4 ani, pâna la 31 decembrie 2010, pentru organizarea registrului si inventarului viticol si o perioada de tranzitie de 8 ani, pâna la 31 decembrie 2014, pentru înlocuirea si replantarea viilor hibride cu vii indigene si altoite. În urma negocierilor din 4 iunie 2004 si închiderea Capitolului Agricultura, a fost permisa replantarea cu vita nobila si indigena a unei suprafete de 30.000 hectare de vie hibrida, pâna în decembrie 2014.
Proiectarea filierei vinului în România se va realiza în contexul Organizarii Comune de Piata a Vinului din Uniunea Europeana. Aceasta reprezinta un cadru institutionalizat de organizare a pietelor agricole care se asigura prin implementarea Politicii Agricole Comunitare si care urmareste functionarea mecanismelor specifice fiecarui produs, în drumul acestuia de la agricultura la prelucrare si comercializare.
Spre deosebire de filierele produselor, Organizarea Comuna a Pietei se realizeaza la nivel comunitar si nu implica detaliile organizarii pe plan national a drumului produsului de la producator la consumator. Organizarea Comuna a Pietei Vinului este reglementata prin Regulamentul Consiliului nr. 1493/1999. Obiectivele OCP Vin sunt de a mentine un echilibru pe piata comunitara a vinului între cerere si oferta si de a mentine sau îmbunatati competitivitatea sectorului în plan comunitar si international. Uniunea Europeana detine un loc de frunte în clasamentul mondial al producatorilor de vin (65% din productia mondiala) si exportatorilor de vin (57% din exporturile mondiale).
Drepturile de plantare si replantare
Datorita excedentelor de productie de la sfarsitul deceniului 8, prin Regulamentul Consiliului nr.1493/1999 se interzice plantarea de vita de vie, pâna în anul 2010. Totusi, viticultorii pot sa planteze vie în urmatoarele situatii:
- pe suprafetele destinate noilor plantari în cadrul masurilor de comasare sau a masurilor de expropriere de interes public, rezultate din aplicarea legislatiei nationale;
- suprafetele destinate experimentarii viticole;
- suprafetele destinate culturii de vita-mama pentru altoi.
De asemenea, statele membre pot acorda drepturi de plantari noi pentru suprafetele a caror produse vitivinicole sunt destinate exclusiv consumului familiei viticultorului. Existenta drepturilor de plantare de noi vite de vie pentru a produce vinuri de calitate cu referinta la o regiune geografica s-a dovedit a fi un instrument foarte util al politicii calitatii, care este proiectata în scopul ajustarii ofertei la cerere.
Existenta drepturilor de replantare este necesara pentru reînnoirea vitelor îmbatrânite si este supusa controalelor periodice.
Pentru Recolta.eu,
Cristopher Beruelle
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Asociatie pomicola
Intrebare: Buna ziua, Locuiesc in judetul Timis; acum doi ani am infiintat o livada cu 350 pomi din diverse specii. As dori sa ma inscriu intr-o asociatie din acest domeniu. Imi puteti recomanda o asociatie dat fiind faptul ca in zona noastra nu exista. MultumescRaspuns: Buna ziua, potrivit Ministerului Agriculturii, in judetul Timis exista un singur grup de producatori... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » O mie de hectare de vita de vie au fost distruse de grindina, la Buzau
- » Intreţinerea plantaţiilor tinere de vita de vie
- » Vita de vie si stresul climatic - teme de cercetare europeana la USAMV Iasi
- » Fermieri, incepeti tratamentele fitosanitare la pomi fructiferi, vita de vie si legume
- » Vrancea: 200 hectare de viţă de vie şi 100 de hectare de lucernă, distruse de grindină la Păuneşti
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole








Comentarii
0 comentarii