Arad: Anul porumbului, dar nu şi al grâului
Tags: cultivarea porumbului, cultivarea graului, arad, pretul graului 2011, pretul porumbului 2011
Variaţiile de temperatură şi ploile în averse în deosebi în perioada de vară au afectat cultura de grâu de anul trecut. Deşi nu s-a putut spune că fermierii care au ales să cultive grâu nu au avut ce recolta, au fost totuşi probleme.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la porumb, unde, potrivit directorului delegat al Direcţiei Agricole şi Pentru Dezvoltare Rurală Arad, Monica Nadiu, recolta a fost peste aşteptări.
Calitate şi producţie
„A fost fără doar şi poate anul porumbului. Fermierii au avut o recoltă foarte bună la porumb, atât din punct de vedere al cantităţii cât şi al calităţii. În aceste condiţii nu este de mirare că s-a păstrat un preţ ridicat pentru porumb chiar şi acum, pe timp de iarnă”, a mai spus directorul Nadiu. În ceea ce priveşte grâul, judeţul Arad nu a avut un an tocmai bun. „Deşi fermierii nu au avut nicio problemă în a recolta cantităţi mari de grâu, acesta nu s-a dovedit a fi şi de o calitate bună. Din păcate marea majoritate a grâului din anul 2010 a avut o calitate mediocră”, a mai spus Monica Nadiu pentru AradOnline.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Fertilizare lichida
Intrebare: am o intrebare, la legume e vreo diferenta daca dau un ingrasamant complex granulat sau daca fac un tratament cu unul foliar, lichid?Raspuns: Domnule Andrei Gheorghe, Intrebarea dumneavoastra este una cat se poate de pertinenta. Parerea mea... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Judetele Arad si Giurgiu, fruntase la suprafata semanata
- » Arad: Producatorul de utilaje agricole Maschio Gaspardo investeste 5 mil euro pentru extinderea halei de productie
- » Garda Financiară Arad a confiscat legume în valoare de peste 50.000 lei
- » Arad: Pere si carne de porc, confiscate la Nădlac
- » Arad: Contrabandă cu porumb în Pecica
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole








Comentarii
0 comentarii