Comasarea terenurilor agricole - sansa unei noi generatii de fermieri

Politica Agricola Comuna a avut in vedere, de la inceputurile ei, exploatatiile agricole medii de tip familial, fara sa de-zavantajeze exploatatiile de tip industrial.
Propunerile de reforma a PAC, expuse de comisarul pentru agricultura, Dacian Ciolos, au in vedere mai ales fermele familiale de tip european. Masurile de ecologizare, de inverzire a agriculturii prin plati din bugetul UE tintesc catre asigurarea unor venituri echitabile pentru agricultori. Inclusiv, pentru cei care traiesc in zonele defavorizate natural.In Romania se gasesc cele mai multe exploatatii agricole din UE, peste 4 milioane, adica 30% din totalul fermelor din Uniune. Avem o puternica fragmentare a terenurilor. Se spune ca ar fi peste 40 milioane de parcele, ceea ce impiedica o buna exploatare si ridica probleme in aplicarea tehnologiilor performante. Din acest motiv, se obtin productii reduse cantitativ si calitativ.
O alta problema o reprezinta varsta celor care se ocupa de munca pamantului. Din totalul persoanelor ocupate in sectorul agricol, 35% au peste 55 de ani. Datele arata o pondere ridicata a persoanelor varstnice, cei mai multi cu posibilitati reduse de a realiza investitii in scopul largirii si dezvoltarii exploatatiei.
Istoria din ultimii 30 de ani a tarilor europene vestice ne-a dovedit ca, pentru a produce mai mult si mai calitativ, trebuie, in primul rand, stabilita dimensiunea optima a unei exploatatii agricole pentru fiecare zona, in paralel cu formarea si incurajarea unei noi generatii de agricultori.
De-a lungul timpului s-au incercat mai multe forme de sprijin, dar nici renta viagera si nici pensionarea anticipata sau stabilirea tinerilor in mediul rural nu au dat rezultatele scontate in comasarea terenurilor.
O masura de tipul schimbului voluntar de parcele intre proprietari, care a functionat in mai multe tari, printre care si Ungaria, are cu atat mai putine sanse de reusita. Asta daca nu se schimba in mod semnificativ forma si marimea suprafetelor.
Cea mai potrivita masura ar fi, tinand cont si de experienta altor tari, o formula keynesiana prin care statul sa intervina, cel putin o perioada, pe piata funciara.
Blocajul existent azi pe piata funciara poate fi evitat prin introducerea unui nou jucator pe piata. Ar putea fi vorba aici de un proprietar intermediar, care are capacitatea financiara si este interesat sa achizitioneze si sa distribuie terenurile sale fermierilor. Acesta ar putea fi un departament funciar al unei banci de stat (CEC, de exemplu). Impreuna cu institutiile guvernului, ar putea sa achizitioneze terenuri, sa le administreze temporar in vederea cadastrarii si comasarii in ferme (in functie de zona: la deal si munte parcelele comasate ar putea avea 5-25 ha; la campie, intre 25-150 ha). Apoi, sa le vanda (prin creditare pe termen lung si o perioada de gratie), sa le arendeze fermierilor activi sau ca start-up-uri, in baza unui plan de afaceri.
Intr-un astfel de program - interventie de stat, ca beneficiari ar trebui sa intre doar cei care au cunostiinte profesionale de specialitate (absolventi de cursuri de perfectionare, absolventi de licee agricole sau chiar scoli superioare de profil). Acest lucru ar fi in concordanta si cu viitoarea PAC, care-si propune ca succesiunea familiala sa nu mai fie cea mai importanta forma de reinnoire a populatiei active din agricultura.
In prima faza, ar trebui sa se cumpere terenurile necultivate din randul celor care nu primesc plata la hectar sau de la cei care nu mai locuiesc in mediul rural.
Un program de acest tip ar ajuta la:
- diminuarea suprafetei necultivate;
- rezolvarea transferului de terenuri dintre generatii (prin suportarea de catre stat a cheltuielilor de succesiune, intabulare si cadastrare);
- iesirea din agricultura a unui numar mare de lucratori agricoli care depind de productia de subzistenta.
Pentru a fi stimulati sa-si vanda terenul pe care il au in proprietate, cei care se retrag din agricultura pot sa primeasca, dupa un model care a functionat in Franta, contravaloarea productivitatii terenului pe care il vand;
Avantajele pe care le-ar obtine statul dupa o astfel de interventie pe piata funciara ar fi:
- formarea unui numar mare de ferme medii, deci a clasei de mijloc in mediul rural;
- trecerea de la o agricultura de subzistenta la una antreprenoriala;
- cresterea gradului de asociere si cooperare (prin posibilitatea ca, odata cu terenul, sa fie oferit tinerilor fermieri si un pachet cu utilaje agricole care sa deserveasca in comun mai multe asemenea ferme; sau, acestia sa fie coordonati pentru a se asocia in forme specializate pentru: aprovizionare de inputuri, depozitare sau prelucrare de produse si accesarea de instrumente financiare);
- cresterea fortei de munca fiscalizate si a gradului de impozitarea a veniturilor provenite din agricultura.
Tiberiu Lelescu
DADR Timis
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Sa pun samanta de grau productie proprie?
Intrebare: Cu cat imi scade productia daca in loc sa cumpar samanta certtificata de grau pun din productia proprie? bobul este sanatos, fara boli si neatacat de dauatoriRaspuns: hai ca te ajut eu, daca anul trecut ai cumparat C1 anul asta poti sa sameni din patul fara probleme ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Constantin spune ca "cine ma cunoaste stie ca sunt un om integru"
- » Crescatori de vaci, pana pe 15 iunie putem depune cererea pentru subventia pe cap de animal la specia bovine
- » De luni, declaratiile de cota de lapte se depun cu penalitati
- » Interesele tinerilor fermieri sunt mai bine reprezentate
- » Ministerul Agriculturii va adopta miercuri noua organigrama
Ultima ora
- » Constantin spune ca "cine ma cunoaste stie ca sunt un om integru"
- » Crescatori de vaci, pana pe 15 iunie putem depune cererea pentru subventia pe cap de animal la specia bovine
- » De luni, declaratiile de cota de lapte se depun cu penalitati
- » Interesele tinerilor fermieri sunt mai bine reprezentate
- » Ministerul Agriculturii va adopta miercuri noua organigrama







Comentarii
0 comentarii