Împotriva evaziunii. Voi face lobby în China pentru usturoiul românesc

Campanie impotriva EVAZIUNII FISCALE CU USTUROI. Ajutati-ma sa sustin la Shanghai interesele PRODUCATORILOR DE USTUROI DIN ROMANIA
Tags: usturoi, concursuri, usturoi, evaziune, fiscala, china, sebastian, vladescu, producatori, usturoiulEu m-am născut sentimental. Când eram un ţânc eram înduioşat de legănatul frunzelor, ciripitul păsărilor şi murmurul apei de izvor. Flăcău fiind, apoi, am început să scriu versuri despre ele, uneori şi proză scurtă. Am plâns când am citit Fefeleaga şi lăcrimez şi azi la filme precum Valhalla Rising. În sfârşit, vorba e că nu mă lasă indiferent nici problemele sociale, nici cele economice. Astfel că nu am putut să rămân indiferent la avertizarea ministrului Sebastian Vlădescu, care ne-a atras atenţia asupra situaţiei existente pe piaţa usturoiului. Usturoiul chinezesc adus în ţară pe căi ilicite poate deveni o problemă. Am analizat spusele oficialului şi am hotărât să mă implic în lupta cu evaziunea fiscală, pe filiera usturoi.
Profitând de concursul lansat ieri de Pagini Aurii, care oferă o excursie la expoziţia mondială de la Shanghai, m-am înscris în echipa domnului Cristian China-Birta cu scopul declarat de a câştiga acest premiu în interes naţional. Astfel, în cazul în care voi fi declarat câştigător, mă angajez să susţin interesele producătorilor români de usturoi şi să fac lobby în China, unde voi demonstra poporului prieten calitatea superioară a usturoiului cultivat în ţara lui Dracula.
În acelaşi timp, cunoscând interesul pentru sport al domnului Cristian China-Birta, voi împărţi materiale promoţionale care să reflecte tradiţia oinei în România şi voi încerca să aflu amănunte legate de echipele locale de tenis de masă (ping-pong).
Vă învit să participaţi alături de mine la campania Stop evaziunii fiscale cu usturoi şi vă pun la dispoziţie unealta din dreapta acestui articol, cu ajutorul căreia puteţi căuta furnizori de seminţe şi material săditor pentru grădinile voastre.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Unde se incadreaza levantica? pot obtine fonduri pentru cultivarea de levantica?
Intrebare: unde se incadreaza levantica? pot obtine fonduri pentru cultivarea de levantica?Raspuns: Levantica este o planta medicinala si aromatica, potrivit Catalogului soiurilor. Din pacate, APDRP n... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Pe sectorul de legume si fructe de import evaziunea fiscala ajunge la 80%
- » Asociatia Producatorilor Agricoli din Braila ne comunica: maine ne intalnim la minister
- » Micii producatori de legume si accesul pe rafturile din supermarket
- » Eurodeputat: Comisia Europeana trebuie sa sprijine producatorii de legume afectati de iarna grea
- » Concursuri pentru ocuparea unor functii de conducere in cadrul Directiilor Agricole Judetene
Ultima ora
- » Constantin spune ca "cine ma cunoaste stie ca sunt un om integru"
- » Crescatori de vaci, pana pe 15 iunie putem depune cererea pentru subventia pe cap de animal la specia bovine
- » De luni, declaratiile de cota de lapte se depun cu penalitati
- » Interesele tinerilor fermieri sunt mai bine reprezentate
- » Ministerul Agriculturii va adopta miercuri noua organigrama







Comentarii
1 comentarii
Catalogul de neturi (mai pe bio, așa…) &raqu 2010-06-03 06:59:01
[...] Bioproduct.ro. Am aflat de siteul acesta pentru că am văzut că mă susține în campania de mers în China :D Dar dincolo de asta, mi-a plăcut umorul cu care abordează domeniul în cauză. Par examplă sloganul siteului este ”Tu dă bi dă best” :)) Cred că punctul forte al siteului este zona de sfaturi gen do it yourself. Mi-a plăcut :) [...]